SPECIAL | Povestea „de film” a vieții lui Mihai Teja. Afecțiunea care i-a interzis fotbalul la 18 ani și lupta pentru a ajunge antrenor: „Ți se năruie toate speranțele, tot ce aveai mai drag. Crezi că lumea se termină, dar viața te face să mergi mai departe”

SPECIAL | Povestea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Există povești de viață care încep cu dezamăgiri crunte, dar continuă frumos, în ciuda obstacolelor care par imposibil de depășit. O astfel de poveste are și Mihai Teja. Noul antrenor al FCSB a început fotbalul la 7 ani. Era anul 1986, iar puștiul născut în București era împins spre Ghencea de proaspăta izbândă a Stelei în Cupa Campionilor. La 18 ani era unul dintre cei mai promițători juniori ai roș-albaștrilor. A venit, în mod logic, convocarea la prima echipă și momentul cel mai așteptat din viața tânărului Teja. Era iarna anului 1997 și visul cel mare al acestuia era aproape să se înfăptuiască. Înainte de cantonament trebuia să treacă de banala vizită medicală. În acel cabinet de medicină sportivă avea să se ruineze însă toată munca fotbalistului Teja. 11 ani de speranțe s-au sfârșit într-o secundă.

„Cariera mea s-a încheiat la 18 ani. A fost prima convocare la echipa mare a Stelei. Am facut controlul medical și am fost diagnosticat cu sindrom VPV, o boală a inimii, care îmi interzicea să mai fac sport. Puteam să mă operez, dar costa foarte mult operația și se putea face doar în SUA. În acele momente crezi că se termină orice. Simți că nu mai trăiești. Am început de la 7 ani, atunci toți erau cu Steaua, toți vorbeau de Cupa Campionilor. Ți se năruie toate speranțele, tot ce aveai mai drag. Crezi că lumea se termină, dar viața te face să mergi mai departe să fi mai puternic, să o iei de la capăt”, a rememorat Mihai Teja, pentru Look Sport, lovitura cea mai grea pe care i-a dat-o viața.

A început antrenând copii de 6, la Dinamo: „Este o pasiune enormă și trăiesc prin asta”

La 18 ani, cu planurile date peste cap, Mihai Teja trebuia să-și replanifice viitorul. A ales să facă Facultatea de Educație Fizică și Sport. Nu putea renunța la fotbal. „Am avut mare încredere în mine, mi-am dorit să rămân în fotbal. Este o pasiune enormă și trăiesc prin asta. Mi-am dorit să învăț ce înseamnă fotbalul fizic, tehnic, tactic, fiziologic…”, explică antrenorul.

Facultatea avea să-i redeschidă poarta către fotbal, sportul pe care-l iubea atât de mult. O „poartă” închisă la 18 ani, dar pentru care Teja avea o nouă „cheie”. Un stelist de la 7 ani avea să-și înceapă noua carieră la Dinamo. „Prima echipă pe care am antrenat-o a fost la centrul de copii ai lui Dinamo. Eram în anul 3 la facultate. Unul dintre profesorii mei era metodist la Dinamo. Dânsul m-a întrebat dacă sunt doritor să antrenez copii. Am început cu copii de 6 ani”, își amintește Teja noul început.

Prandelli și Lippi, profesori pentru Teja

Visul acestuia era mult mai îndrăzneț. Își dorea să evolueze spre echipe de seniori, iar după facultate a plecat să învețe de la cei mai buni. S-a înscris la cursurile pentru preparatori fizici, la Coverciano. „Mi-am dorit mai mult. Știam că pot mai mult știam că pot să merg la seniori, dar pentru asta trebuia să studiez. Am dorit să fac cursurile de preparator fizic la Coverciano. Am urmat cursurile timp de 6 luni. Câte 8 ore pe zi învățam biochimie, metodologie, multe lucruri. Printre cei care țineau cursurile erau Franco Ferrari, Prandelli, a fost și Lippi”, povestește Teja poate cea mai importantă decizie în cariera sa.

Preparator fizic, primul job la seniori

Întors de la Coverciano, a primit și primul contract la seniori. Avea să lucreze cu Cornel Țălnar, la echipa secundă a lui Dinamo. Acolo l-a remarcat Mircea Rednic, care l-a luat cu el la FC Vaslui. Prima dată ca preparator fizic, apoi ca antrenor secund. Mihai Teja era deja înscris pe noul traseu în viață și era la un pas de a deveni antrenor principal.

Preferatul lui Rednic, dus de Hagi la FCSB

Au urmat ani în care a lucrat cu nume celebre din fotbalul nostru. În 2007 avea să revină la clubul unde jucase fotbal până la 18 ani. „Hagi semnase cu Steaua și m-a sunat să mă întrebe dacă vreau să lucrez cu el„, își amintește Teja, care avea să mai lucreze la FCSB cu Bergodi, Lăcătuș, Stoichiță sau Dorinel Munteanu, ca antrenor secund. Apoi a urmat Standard Liege, alături de Mircea Rednic și primul contract de antrenor principal, la Universitatea Cluj, condusă atunci de Florian Walter. „Îi sunt recunoscător că mi-a dat această șansă”. La 16 ani distanță de momentul în care fotbalul i-a fost interzis, Mihai Teja ajungea pe poziția pentru care s-a pregătit în tot acest timp.

„Morala? Să nu renunți niciodată”

O poveste cu final fericit, cu toate că începuse ca o mare dezamăgire a vieții. „Morala? Să nu renunți niciodată, pentru că e important să mergi mai departe să-ți realizezi visul. Cariera mea se caracterizează prin muncă grea încununată cu îndeplinirea visului”, își rezumă poveste Mihai Teja.
Astăzi este antrenorul FCSB și crede că 5 calități l-au făcut să reușească în viață, în ciuda problemelor întâmpinate: „Să mă caracterizez în 5 cuvinte? Modest, umil, muncitor, îndrăzneț, inteligent”.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Scoțienii au văzut ce a făcut Clement cu Ianis Hagi și au rămas perplecși: „Găsiți voi explicația”
Scoțienii au văzut ce a făcut Clement cu Ianis Hagi și au rămas perplecși: „Găsiți voi explicația”
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia…
Ofertă colosală pentru Lautaro Martinez! Pachet cu mulți bani + Trei fotbaliști
Ofertă colosală pentru Lautaro Martinez! Pachet cu mulți bani + Trei fotbaliști
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Fotbalistul care refuză să se transfere la FCSB! Florin Tănase ştie motivul: “Nu vrea să-l supere, e o altă situaţie”
Fotbalistul care refuză să se transfere la FCSB! Florin Tănase ştie motivul: “Nu vrea să-l supere, e o altă situaţie”
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că mai este cea din trecut
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Scoaterea AMIGDALELOR în copilărie poate avea un impact DRASTIC asupra vieții!
Scoaterea AMIGDALELOR în copilărie poate avea un impact DRASTIC asupra vieții!
Logodnica lui Ștefan Târnovanu, răvășitoare în costum de baie! Loredana se bucură de o vacanță exotică alături de portarul FCSB-ului
Logodnica lui Ștefan Târnovanu, răvășitoare în costum de baie! Loredana se bucură de o vacanță exotică alături de portarul FCSB-ului
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Anunțul nopții despre Florin Piersic. S-a aflat acum: Nimic, absolut nimic, nu prevestea...
Anunțul nopții despre Florin Piersic. S-a aflat acum: Nimic, absolut nimic, nu prevestea...
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat:
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat: "Ferească Dumnezeu! Nu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×